Respect pentru viaţă? Nu mai avem. S-a terminat. Ultimul gram s-a rătăcit în noi. În ultima vreme, mi-e tot mai greu să scriu. Am acumulat prea multe frustrări care-mi inhibă nervul de scris. Noroc cu întâmplările la drumul mare care mă scot din peisaj. În seara asta tocmai am realizat că respectul pentru viaţă se plăteşte. Binele cu bine şi răul cu rău. Să vă povestesc o întâmplare.
În drum spre casă, văd de la depărtare o bătrânică sprijinindu-se de gard. Avea câteva plăsuţe firave în mână, semn că nu ele erau cauza. Când m-am apropiat de ea, am analizat-o şi am întrebat-o dacă o pot ajuta cu ceva. Avea o faţă blajină care i s-a luminat la întrebarea mea. Mi-a zis că a ameţit puţin şi că prinde putere pentru a traversa să ajungă la scară. I-am oferit braţul şi mergeam uşor, uşor. A impresionat-o gestul meu şi mi-a zis că sunt un om special. Am zâmbit şi i-am spus că nu fac nimic deosebit. În replică, mi-a argumentat de ce.
Într-o zi, bătrânica a cerut ajutorul unei tinere, cât s-o conducă 50 de metri până la scară, avea nevoie să se sprijine de cineva. Femeia respectivă i-a răspuns că se grăbeşte şi a mărit pasul ocolind-o. A ocolit-o în aşa fel încât a ieşit pe drumul circulat de maşini fără să se asigure. Şi maşina a venit şi a atins-o doar, pentru că nu avea viteză. Femeia a înjurat şi a mers mai departe fără să privească în urmă. Toate acestea sub ochii bătrânei care s-a speriat şi care de atunci nu mai cere ajutor nimănui.
Şi iată cum respectul pentru viaţă se plăteşte… Mai căutaţi-vă de nişte respect prin suflet şi daţi-mi de veste dacă aţi găsit…
