Părul uscat are nevoie de o îngrijire specială și de foarte multă hidratare, iar asta pentru a evita degradarea lui și pentru a nu ajunge în situația în care singura soluție optimă este să-l tunzi. În general, uscarea părului începe de la vârfuri, acestea despicându-se pe o suprafață tot mai mare a lungimii firului, astfel încât dacă nu iei din timp măsuri s-ar putea ca ulterior să fie prea târziu pentru regenerarea lui.
Principalul motiv care stă la baza uscării părului este căldura, în special cea artificială, generată de climatizarea din mașină, spre exemplu, de calorifere, uscătorul de păr ș.a.m.d. De asemenea, și aerul condiționat usucă părul, dar și vântul.
Vestea bună, însă, este că sunt o mulțime de remedii care pot fi eficiente pentru hidratarea părului, iar cel mai important este să apelezi cât mai din timp la ele, pentru a reduce pe cât posibil riscul de a nu-l mai putea salva. De exemplu, poți încerca o mască de păr pe care o poți prepara singură, acasă.
Iată una dintre cele mai eficiente măști pentru păr uscat:
Mască cu avocado pentru păr uscat
Folosit în combinație cu uleiul de jojoba, de exemplu, și cu gălbenușul de ou, avocado s-a dovedit a fi extrem de eficient pentru regenerarea părului uscat. Conține numeroase vitamine printre care se numără vitaminele A și E, proteine dar și grăsimi sănătoase, astfel că face minuni pentru părul tern, care și-a pierdut strălucirea și a devenit aspru la atingere.
Masca se prepară dintr-un avocado bine copt, pe care îl pasezi cu ajutorul unei furculițe și peste care adaugi o lingură de ulei de jojoba sau două gălbenușuri de ou. Amestecul obținut se întinde pe toată lungimea părului, iar după o jumătate de oră se clătește bine și se șamponează.
Pentru rezultate optime, acest tip de mască se folosește o dată pe săptămână.
Încearcă și o mască pentru căderea părului!
De foarte multe ori, un păr afectat de probleme precum lipsa hidratării ajunge să fie tot mai puțin rezistent, astfel că s-ar putea să ai batăi de cap și cu căderea lui. De aceea, este recomandat ca, ocazional, să ai grijă și de acest aspect și o poți face la fel de simplu, prin prepararea unei măști pentru căderea părului.
Se spune că unul dintre cele mai eficiente tratamente pe care le poți încerca acasă pentru o astfel de problemă este o mască cu usturoi sau ceapă. Chiar dacă sună ciudat, acesta chiar face minuni pentru părul lipsit de rezistență, fiind recomandat inclusiv de către cercetărorii japonezi pentru rezultatele sale miraculoase.
Iată cum se prepară masca pentru căderea părului cu ceapă sau usturoi:
Se pisează trei căței de usturoi sau o jumătate de ceapă mică peste care se adaugă 3 lingurițe de miere și 5 de ulei de măsline, o lingură de ulei de ricin și una de ulei de cocos, precum și 3 gălbenușuri de ou, iar apoi se amestecă bine până se obține un amestec omogen.
Se aplică pe părul uscat și se masează bine scalpul și rădăcina timp de 5-10 minute, după care se acoperă cu un prosop și se lasă să acționeze o oră.
La final, părul se spală bine cu șamponul obișnuit și se clătește din abundență.