Editorialul de faţă este, practic, o repunere pe tapet la un alt nivel a problematicii celui din numărul trecut al revistei, intitulat “Încrederea în cloud, pusă la testare”, şi s-a născut în urma unui comentariu extrem de pertinent al unui cititor. Un comentariu care se duce, de fapt, direct la “inima” problemei cloud computing-ului şi pe care, de aceea, îmi permit să îl reiterez în debutul articolului curent.
“Până acum, nimeni – inclusiv băieții de la Microsoft România – nu a reușit să îmi răspundă convingător la întrebarea: „DE CE aș muta datele mele private în cloud (într-un cloud administrat de altul)?” Merită sacrificată complet intimitatea doar pentru a economisi nişte bani, pentru a nu mai cumpăra niște hardiskuri care să stocheze datele local? Cuvintele astea frumoase și sforăitoare, „agilitate”, „flexibilitate”, „concentrare pe business”, etc. pot fi tentante, dar sunt simple povești. În joc sunt INTIMITATEA ȘI VIAȚA FIECĂRUIA DINTRE NOI, orice-ar grăi broșurile de marketing! Depinde de scara de valori a fiecăruia dintre noi: ce e mai important, BUSINESS-UL sau VIAȚA? Pentru mine, răspunsul e clar!”
De la apariţia articolului şi a comentariilor aferente şi până acum s-au întâmplat două evenimente cu semnificaţii aparent banale, dar extrem de interesante dincolo de aparenţe.
Primul eveniment s-a petrecut în cadrul ediţiei din acest an LOAD (Linux Open Alternative Days) şi se referă la o prezentare ţinută de un nume cunoscut pe piaţa IT locală, Dragoş Mănac. Vorbind despre cloud computing, dl. Mănac ridica o întrebare cât se poate de legitimă: dacă fenomene precum cloud computing vor duce la disoluţia actualelor identităţi IT date de soluţii şi produse într-un sos universal al serviciilor diferenţiate doar prin preţ, care va fi viitorul unor nume care astăzi încă sunt pilonii pieţei globale de tehnologie, cum ar fi Microsoft, Dell, HP sau IBM?
Al doilea eveniment a venit din Statele Unite, legat de scandalul datelor procesate în cloud de diverse firme şi “citite” de agenţiile de securitate americane, şi a constat într-o declaraţie, memorabilă după mine, a preşedintelui Barack Obama, care în esenţă a spus că nimeni nu poate avea pretenţia la securitate 100% în condiţiile menţinerii unei intimităţi individuale de 100%.
Bun, pentru simplificarea chestiunii, să luăm în considerare următoarea situaţie, care nu mai pare deloc utopică, a activităţii umane în ansamblul ei: toţi oamenii de pe planetă au acces liber şi gratuit la Internet (deloc o utopie având în vedere recent anunţatul plan Google de a oferi Internet gratuit întregii planete), desktop-urile şi laptop-urile au dispărut din activitatea cotidiană, fiind înlocuite de mici dispozitive mobile universale, iar toate datele primite şi transmise de aceste dispozitive vor fi procesate în cloud.
Este greu de crezut în atari circumstanţe că multe nume tehnologice din ziua de azi vor mai spune ceva cuiva. Într-un astfel de mediu al activităţii umane, nu mai poate conta decât calitatea şi preţul serviciului. Iar cum diversele standarde promovate actualmente cu asiduitate şi reglementate de organisme internaţionale au darul uniformizării, factorul calitate va conta din ce în ce mai puţin ca diferenţiator.
Întrebările care se nasc sunt: De ce le-ar conveni giganţilor tehnologici de azi aneantizarea identităţii lor într-o masă amorfă de furnizori de servicii? De ce, conştienţi fiind că un asemenea viitor a trecut din sfera posibilului în cea a probabilului, aceşti furnizori de tehnologie nu numai că nu fac o pauză, dar îşi intensifică eforturile de promovare a cloud computing-ului ca panaceul tehnologic al viitorului?
Recenta declaraţie a preşedintelui Obama furnizează, după mine, cel puţin câteva răspunsuri la astfel de întrebări. Şi asta deoarece, dincolo de ceea ce spun anunţurile de marketing ale diverselor companii, cloud computing-ul mai înseamnă ceva. Ceva care ţine de cu totul altă dimensiune existenţială a omului. Înseamnă predictibilitate. Înseamnă transformarea tehnologiei în actor principal de menţinere a liniştii pe scena societăţii umane.
Iar miza întregului joc aici o constituie cloud-ul public. Adică acel mediu de procesare a datelor folosit de către masele de utilizatori individuali, cei mai greu de supravegheat. Dacă avantajele cloud-ului au convins deja foarte multe firme să adopte un cloud privat, prin aceasta ele asumându-şi şi responsabilitatea “supravegherii” angajaţilor şi a datelor procesate, cloud-ul public nu a reuşit încă să convingă locuitorii planetei. Deşi, ca să dăm un exemplu trivial, toţi utilizatorii de telefonie mobilă, de pildă, sunt de ani buni în cloud computing.
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, pe multe continente s-a exclamat: “Never again!” Să nu se mai repete niciodată o asemenea experienţă. Şaptezeci de ani mai târziu, cloud computing poate reprezenta, de fapt, răspunsul la întrebarea fundamentală legată de acea exclamaţie: Cum să procedăm? Cloud computing are darul de a însemna prevenirea bolii şi de a evita tratarea maladiei, cu costuri în pierderi de vieţi umane infinit mai mici.
