Cadrele medicale din România şi sistemul bolnav în care trăim

Cadrele medicale din România şi sistemul bolnav în care trăim

Neglijenţa şi incompetenţa unor medici duce la moarte sigură

Faptul că avem mulţi medici, nu ne mai încântă cu nimic, atâta timp cât sistemul medical este în putrefacţie, a început chiar să şi miroase, ne intoxică cu multă nepsăsare.
Cei deştepţi care ţin cont de jurământul lui Hippocrate aleg străinătatea pentru un trai mai bun şi pentru a duce o viaţă decentă, pentru a putea progresa meseria aşa cum au învăţat, să depăşească obstacolele şi să rezolve orice caz cu bine.
Astfel, rămân medici incompetenţi cărora nu le pasă decât să îţi ia banii lăsând în urmă inimi frânte şi vieţi spulberate, aşa cum a fost şi în cazul de la Bucureşti unde acei bebelaşi nu au reuşit să vadă bine lumina zilei din neglijenţa asistentelor, le-a fost furată şi ultima speranţă. Părinţii erau îndureraţi de pierderea copiilor lor. Şi ce s-a rezolvat? Nimic.

Vă mai spuneam de un caz real care a avut loc acum câteva luni, la un spital bine cunoscut (nu dau nume..), unde au loc operaţii destul de grele, în cazul menţionat, hernie de disc.
Dacă este un spital de stat, unde lunar ţi se trag bani pentru asigurarea medicală, nu cred că ar mai trebui să mai plătim nici măcar un leu pentru operaţie.

Ca să vă fie vouă mai uşor, o să dau două nume care nu sunt reale.
Este vorba de un domn (Alin) care urma să intre în sala de operaţii, dar a fost întors din drum pentru că nu avea la el suficienţi bani pentru operaţie.
S-a întors pe hol disperat căutându-şi soţia (Flavia) pentru a-i da restul de bani impuşi de doctor.

Deci, ce se întâmpla dacă nu aveau bani? Vă întreb pe voi, dragi cititori.
Suntem lăsaţi să murim pe coridoarele spitalelor pentru lăcomia altora, aşteptând o minune de la Dumnezeu, că în rest nu avem ce.

Cum toate acestea nu erau de ajuns, dacă Flavia nu era cu el pentru a-l hrăni, aaaaa în primul rând pentru a-i cumpăra mâncare, pentru că cea din spital era un dezastru, ce se alegea de el?
Dacă nu ai bani, nu eşti băgat în seamă.

În acel salon mai erau câţiva bărbaţi care erau singuri, neînsoţiţi având nevoie de ajutor.
Nefiind nimeni prin preajmă, decât Flavia, binevoitoare fiind, le-a oferit o cană cu apă. Toţi pacienţii din acel salon i-a mulţumit Flaviei pentru ajutorul oferit.
Să nu vă mai spun că toaleta era sub orice critică.
Flavia a fost nevoită să cumpere saci de gunoi să îi pună în jurul wc-ului. Atât de murdar era wc-ul.

Într-o seară, situaţia lui Alin s-a agravat puţin, acesta având dureri şi febră 39.
Flavia a chemat asistenta să vadă ce e de făcut.
I-a întins asistentei 50 de lei şi aceasta i-a răspuns ironic ”Vi la mine cu mărunţiş?”.
Înmărmurită Flavia nu a mai spus nimănui cele întâmplate pentru că avea să se întoarcă tot la poarta lor pentru control. Aşa că, aştepta doar să treacă timpul să îşi poată duce soţul acasă. Se ruga lui Dumnezeu ca Alin să îşi revină şi să fie totul bine.

Pe ”scurt” v-am povestit acest caz al Flaviei şi al lui Alin, şi din păcate sunt mii de astfel de cazuri care sunt tratate cu o maximă indiferenţă şi batjocură.

Ne întrebăm atunci de ce apelăm la cadrele medicale din străinătate?!
De ce ei pot şi noi nu? Cu ce sunt ei mai presus decât medicii de aici?
Ce au ei în plus? Vă spun eu ce: voinţă, putere, încredere, bunătate şi un gram de iubire.

Încă un exemplu care l-a dat chiar fostul presedinte, Băse’, încrederea pe care o avea şi el în sistemul medical din România, operându-se la o clinică din străinătate.
În acest caz nu se poate vorbi de lipsa de bani, ci de lipsa de încredere care o are Băse în medicii de aici.

În concluzie, cei aflaţi în măsură să schimbe ceva la acest sistem medical, sper să se trezească la realitate până nu va fi prea târziu.

0

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *