Am făcut yoga pentru începători șI mi-a plăcut

Am făcut yoga pentru începători șI mi-a plăcut

Pe Vero am cunoscut-o în cadrul unui eveniment de nutriție, în care ne-a vorbit despre beneficiile unei alimentații sănătoase, încadrate într-una dintre direcțiile de dezvoltare prin yoga.

Nu mă mai gândisem niciodată că yoga cuprinde și mâncarea sănătoasă, cu toate că auzisem că cei care fac parte din comunitatea de yoga tind să mănânce sănătos sau vegetarian.

După prezenatrea Veronicăi, m-am dus la ea să o întreb mai multe despre cum se leagă exercițiile de yoga de un stil de viață sănătos, și atunci ea m-a invitat la un curs de yoga pentru începători la Studioul Nirvana Yoga, aflat pe Strada Batiște din București.

Am acceptat, un pic confuză de ce ar fi nevoie de un întreg curs de 5 zile ca să înțeleg despre ce e vorba în yoga, însă m-am lăsat pe mâna ei deoarece mi-a inspirat încredere și mi-a plăcut energia ei caldă și relaxată.

Acum, uitându-mă în urmă, sunt foarte fericită pentru cursul de săptămâna trecută.

Din primul moment în am intrat în casa de la nr. 28, am simțit miros de bețișoare parfumate, am închis ochii și m-am închipuit în India, la o clasă de Nirvana Yoga acolo.

Sala de curs este spațioasă, cu doar șase participanți în fiecare ședință, astfel primind atenție personalizată chiar dacă este ședință de grup.

Mi-au plăcut celelalte fete care au participat la curs, și ele zâmbitoare și pe aceeași lungime de undă cu mine.

Am vorbit cu fetele un pic înainte de începutul ședinței, toate din mediul corporate, ocupate, cu deadline-uri și multe task-uri zilnice.

Trebuie să recunosc că am avut un pic emoții, deoarece era prima dată când practicam yoga, fiind, așadar, o începătoare în adevăratul sens al cuvântului.

M-am mai dus la sală din când în când, m-am mai plimbat cu bicicleta, însă nimic consistent.

Plus că mă cunosc, nu prea am flexibilitate și îmi era tare frică că o să fiu singura care nu poate face posturile de yoga.

Însă toate fricile mi-au fost învinse încă din prima ședință.

Sistemul Nirvana Yoga este blând, relaxat, dar lucrează toți mușchii din corp – asta vă zic sigur, din cauza febrei musculare pe care am avut-o timp de trei zile din cinci.

Exercițiile de yoga pentru începători sunt structurate astfel:

Intro yoga: respirații profunde, am învățat să cânt sunetul OM și o mantra foarte frumoasă.
Exercițiile dinamice – mi-au pregătit corpul pentru practica de yoga.
Salutul Soarelui – mi-a dezmorțit toate încheieturile și mi-a dat super energie, a fost partea mea favorită din practică.
Posturile de yoga – am descoperit că se potrivesc și începătorilor și avansatilor, deoarece pot fi făcute în funcție de flexibilitate. Eu le-am făcut atât cât am simțit că îmi e confortabil și am fost mulțumită, cu toate că am observat că mai am mult până când o să le fac ca Vero ☺
Relaxarea profundă – un moment minunat, o meditație în mișcare în care înveți să conștientizezi tot corpul și să îl relaxezi.
Tehnici de respirație – în yoga se numesc pranayama. Am făcut în total 5 tehnici de respirație iar plămânii mi-au mulțumit după fiecare în parte.
Meditația concentrată pe respirație – mintea mi-a fugit în toate părțile, mai am de învățat și de practicat aici.
Mantra de final (este aceeași cu cea de la început).
Toată ședința ține o oră și jumătate, însă timpul zboară super-repede.

În fiecare seară am ajuns acasă la ora 21, mai energizată decât am plecat de dimineață. Cu toate acestea, somnul a fost profund și m-am trezit cu o stare bună în fiecare dimineață de după.

Ce am câștigat prin exercițiile de yoga?

M-am relaxat extraordinar de bine. Nici nu cred că am fost așa de relaxată până acum, și nu mă refer la popcorn, filme și leneveală. E ceva foarte diferit.
M-am simțit bine cu mine însămi că am făcut ceva bun pentru mine, mi-am dedicat mie o oră și jumătate pe zi (în timpul săptămânii!! WOW!).
Am aflat mai multe despre legătura dintre minte și corp.
Am decis să mă observ mai bine și să învăț mai multe despre mine.
Mi-am tonifiat corpul și m-am simțit plină de energie.
Te invit și pe ține să participi la o clasă de yoga în luna Septembrie, unde poți beneficia de o reducere de 20% la prima ședință, menționând codul #20%pentruîncepători.

Rezervări și detalii la email yogi @ nirvanayoga. ro și telefon 0733.756.897.

0

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *